Anchetă a Poliției Gorj în cazul morții la naștere a unui bebeluș, la SJU Târgu Jiu

Anchetă a Poliției Gorj în cazul morții la naștere a unui bebeluș, la SJU Târgu Jiu
Publicat: 15/09/2013, 18:39
Actualizat: 28/09/2018, 12:38

Polițiștii gorjeni fac cercetări într-un caz privind moartea la naștere a unui bebeluș, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, după ce tatăl copilului a depus o plângere în acest sens susținând că este vorba despre „o dovadă clară de incompetență”.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Gorj, Romina Dochian, ancheta este efectuată sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cătălin Mogoș, tatăl bebelușului, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, s-a produs decesul copilului pe care îl aștepta de opt ani, moartea având loc în condițiile în care, până acum, toate analizele medicale arătau că fătul a evoluat normal și că era sănătos.

„Doctorul care s-a ocupat de caz mi-a omorât copilul. Până am venit la spital am plătit din buzunarul nostru analize și ecografii ca să ne asigurăm că totul este în regulă și toți medicii ne-au asigurat că sarcina a evoluat bine. Aici nimeni nu a făcut însă nimic. La ora 22.00 au venit și ne-au spus doar că a murit copilul, dar fără să ne spună și de ce. Nu se poate așa ceva, e o dovadă clară de incompetență”, a declarat Cătălin Mogoș.

Acesta susține că soția sa, în vârstă de 30 de ani, nu a fost supusă unei intervenții de naștere prin cezariană mai devreme și, în aceste condiții, medicii au intervenit prea târziu, deși lui îi spuneau că nu sunt probleme.

Bărbatul a anunțat Poliția în cursul nopții de sâmbătă spre duminică și a depus o plângere, solicitând deschiderea unei anchete.

Medicul care s-a ocupat de nașterea respectivă, dr Viorică Tabacu, a menționat corespondentului MEDIAFAX că nu face nicio declarație de presă cu privire la cele întâmplate. El a precizat că doar purtătorul de cuvânt al unității sanitare va comunica informații pe această temă.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, Maria Gridan, a declarat că, luni, va fi declanșată o anchetă administrativă pentru a se afla ce s-a întâmplat în legătură cu acest caz.

„Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu nu va proteja și nu va acoperi nicio abatere de la conduita medicală, de la etica medicală și de la lege”, a declarat Gridan.

Trupul neînsuflețit al bebelușului a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Gorj, luni urmând să fie efectuată și necropsia, rezultatele fiind trimise apoi polițiștilor care fac cercetări în acest caz.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Dan Negru a dat verdictul după victoria lui Călin Georgescu: ,,Alegerile de anul ăsta înseamnă...
Bianca Drăgușanu s-a afișat deja cu un alt bărbat. Cine este cel alături de care...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Bate sau nu Jador femeile?! Adevărul spus de manelist la "40 de intrebari cu Denise...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Plânsul ne face bine sau rău? Iată ce spune știința!